Scad facturile românilor la utilități: ce se întâmplă cu gazul și curentul, de la 1 aprilie, în România

de: Alexandru Puiu
25 02. 2022

La finele zilei de ieri, premierul României a detaliat măsurile de compensare și plafonare ale facturilor la energie care vor intra în vigoare de la 1 aprilie. În contextul în care îngrijorarea era mare pe marginea subiectului, era interesant de văzut la ce s-a gândit statul român.

Măsurile de plafonare și compensare ale gazelor naturale și energiei electrice nu prea și-au făcut treaba până în prezent. Mai degrabă, au reușit să creeze haos în piață, să ducă la 2-3 facturi emise în același timp, mai târziu, de multe ori, după termenul de plată. ”Partea bună” este că dezastrul din piața de energie va continua și după 1 aprilie, în conformitate cu planul formulat de premierul Ciucă, la sfârșitul ședinței de Guvern de aseară.

Ce se întâmplă facturile la gaz și curent, de la 1 aprilie

Nu mai puțin de 14,5 miliarde de lei va fi impactul financiar al măsurilor anunțate de premierul Ciucă asupra bugetului de stat, cu scopul de a întinde o mână de ajutor populației, începând cu 1 aprilie 2022. Mai jos, le voi lista pe care vizează factura la energie electrică:

  • La electricitate pentru clienții casnici s-a stabilit introducerea unui tarif social 0,68 lei per kilowatt cu TVA inclus pentru gospodăriile cu un consum lunar până în 100 de kilowați. Sunt peste 4 milioane de gospodării care se încadrează la acest timp de consum.
  • Alte 4 milioane de gospodării care au un consum lunar de energie electrică între 100 și 300 de kw vor beneficia de tariful de 0,8 lei per kilowatt cu TVA inclus. Impactul acestui pachet de sprijin este estimat la 3,62 miliarde de lei.
  • Pentru clienții non-casnici, IMM-uri, instituții publice, spitale, școli, grădinițe, locașuri de cult, ONG-uri etc va fi un tarif unic de 1 leu per kilowatt cu TVA inclus. Impactul estimat pentru măsurile de sprijin pentru aceste categorii de beneficiari este de 5,54 miliarde de lei.
  • pentru marii consumatori de energie se vor aplica scheme de ajutor de stat care vor asigura reducerea costurilor cu până la 20%. În total impactul estimat al măsurilor de sprijin pentru consumatorii casnici și non-casnici este la electricitate de 9,16 miliarde lei până la sfârșitul acestui an.

În ceea ce privește facturile la gaze naturale, există, de asemenea, o serie stufoasă de măsuri de sprijin, atât pentru oamenii obișnuiți, clienții casnici, cât și pentru entitățile juridice:

  • Clienții casnici care vor avea un consum anual de până la 1.200 metri cubi (mc) la gaze naturale vor beneficia de un tarif de 0,31 lei per kilowatt. Impact estimat – 2,8 miliarde de lei până la sfârșitul anului.
  • pentru consumatorii non-casnici (IMM-uri, spitale, școli, grădinițe, primării etc) costul gazului natural va fi de 0,37 lei per kilowatt.
  • marii consumatori vor beneficia de scheme separate. Impact estimat – 2.5 miliarde de lei până la sfârșitul anului
  • Impactul total estimat pentru măsurile de sprijin pentru plata facturilor la gaze naturale este de 5,3 miliarde de lei.
  • împreună măsurile pentru 1 an de zile atât pentru energia electrică, dar și pentru gaze naturale vor avea un impact total estimat de 14,5 miliarde de lei până la finele anului 2022, conform Hotnews.ro.